Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

România, cel mai mare risc de sclavie modernă din Uniunea Europeană/CNN: The risk of modern slavery is rising in the European Union

ADRI - Associazione

România şi Italia prezintă cel mai mare risc de escaladare a formelor de sclavie modernă, arată Indicele Sclaviei Monderne 2017, aici înregistrându-se cele mai mari creşteri faţă de valorile anului trecut, informează CNN.

România a avut cea mai mare creştere a riscului de sclavie modernă faţă de anul 2016, iar principalele motive ar fi absenţa unei legislaţii în acest sens, dar şi a unui program dedicat victimelor acţiunilor violente şi a celor care sunt exploataţi prin muncă, arată jurnaliştii americani. Alături de România, la capitolul „cele mai grave încălcări ale dreptului oamenilor la libertate”, se află şi Italia, informează Gândul.
ferme-a1Alte state care prezintă un mare pericol şi în care se dezvoltă forme de sclavie modernă sunt Grecia, Cipru şi Bulgaria, aflându-se şi ele printre primele locuri în Europa. Sclavia modernă se defineşte drept „o umbrelă care reuneşte sclavia, traficul de persoane şi munca forţată”, iar indicele menţionat…

View original post 1.034 altre parole

Annunci

Rispondi

Effettua il login con uno di questi metodi per inviare il tuo commento:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

Informazione

Questa voce è stata pubblicata il 13 agosto 2017 da in Proiectul "Te iubeste mama".

Navigazione

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: