Avem 4 milioane de români rătăcitori prin lume. Deveniţi, cei mai mulţi dintre ei, sclavi pe plantaţiile altora, în șantierele altora și în casele altora. Avem 4 milioane de români care trudesc pentru bunăstarea altor naţii, pentru că în ţara lor niciun politician nu a fost vreodată preocupat să oprească migraţia economică. Să găsească soluţii pentru crearea de noi locuri de muncă, să acorde facilităţi angajatorilor, să atragă noi investitori, să ridice agricultura din ţărână și să oprească exodul forţei de muncă.

Suntem o naţie amputată cu 4 milioane de români. Un număr aproape egal cu cel al salariaților ce muncesc astăzi în România. Un număr aproape egal și cu cel a imigranţilor sirieni care și-au părăsit ţara, fugind din calea războiului. La noi n-a fost niciun război! Cel puţin, nu unul de care să știm. Nu unul în care să putem lupta, apărându-ne!

Cei mai mulţi dintre politicieni își amintesc de cei 4 milioane de români doar în campaniile electorale, atunci când merg înspre ei, cerșindu-le votul. Promiţând. Minţind. Vorbindu-ne apoi nouă, celor rămași  în ţară, despre cum contribuie la prosperitatea naţională cei plecaţi la muncă afară. Despre banii trimiși de ei. Despre „civilizarea” lor în occident. Despre puţinele exemple ale românilor care reușesc să se descurce, pe cont propriu, printre străini. Iar noi ne amăgim și îi credem, perpetuând visul. Pentru că habar n-avem câte lacrimi și câtă umilinţă îndură românii care muncesc pentru străini… Tragedia lor nu ajunge până la noi, acasă, pentru că ea nu se tranzacţionează prin Western Union.

Citeste mai mult @ActiveNews