Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

Gesturi simple, de iubire, din inimă

CascinaCuccagna1

Ii multumesc Florentinei Nita pentru gandurile alese de pretuire

Ideile simple au de multe ori mai mulți sorți de izbândă decât proiectele sofisticate. Pentru că pot fi mai ușor înțelese și aplicate. Sunt mai eficiente fiindcă pot merge direct la țintă, așa cum linia dreaptă trasează drumul cel mai scurt între două puncte. Ori poate că, în fața lor, chiar și obstacolele se dau deoparte de la sine. Nu știu să explic altfel de ce m-am lăsat antrenată în această acțiune, asemeni multor altora, fără rezerve.
Când am cunoscut-o pe Silvia Dumitrache, președinta A.D.R.I. (Asociația Femeilor Romane din Italia) și proiectul pentru care se zbate zi și noapte, pot spune că m-a cucerit din prima clipă prin sinceritatea și lumina caldă din privire. Ochii i se umezesc când vorbește despre cauza ei și cuvintele se rostogolesc de-a valma, ca mici bulgări de zăpadă aruncați pe panta muntelui, fără să ia aminte la avalanșele pe care le-ar putea stârni. Spune lucrurilor firești pe nume, crede în ceea ce face cu tărie și tocmai de aceea surprinde și convinge.
„Proiectul este menit să faciliteze comunicarea audio-vizuală prin Skype – de la bibliotecile publice din cadrul Programului Național Biblionet – între copiii rămași în România și părinții acestora, care sunt la muncă în Italia. Scopul principal este acela de a preveni și diminua numărul de sinucideri în rândul copiilor rămași în România, cărora deja italienii le-au dat un nume: .”
Pare banal să descrii azi avantajele internetului și a comunicării pe skype chiar și unui copil de grădiniță, dar Silvia o face, aducând argumente și mai ales fapte concrete. Pentru că vrea să împlinească astfel un gest de generozitate, să dăruiască un strop de fericire care face parte mai mult decât orice din firea umană, să întindă o mână de solidaritate celor aflati în dificultate.
„Lipsa comunicării, a dialogului, în familie, ca și în societate, duce la suferință, izolare, depresie. Mai ales în cazul mamelor care merg acasă cel mult o dată pe an, în concediu și care pierd astfel contactul direct cu copiii lor. A se putea vedea pe internet, prin intermediul serviciului gratuit de comunicare activă pe care noi îl punem la dispoziție, este un mesaj mai important decât orice cuvânt.”, crede Silvia Dumitrache.
Ambiția sa cea mai mare ar fi să transforme site-ul poiectului într-un portal de comunicare audiovizuală între românii de pretutindeni. Poate că într-o zi va reuși. Deocamdată țese cu tenacitate și perseverență o rețea de contacte și relații de suflet. Depășindu-și propriile probleme de sănătate și îndatoririle de mamă, are puterea să privească la nevoile de afectiune și dialog ale celorlalti. Aleargă din bibliotecă în bibliotecă prin Milano, bate la ușile ministerelor și organismelor din București, organizează întâlniri și semnează acorduri, stă de vorbă cu femeile și postează pe facebook, participă la Forumul Românilor de Pretutindeni și la întâlnirile comunităților românești din diasporă. Găsiți în acest sens pe http://www.teiubestemama.it, pe blogul https://dumitrachesilvia.wordpress.com, ca și pe pagina ei de facebook toate informațiile, inițiativele, recunoașterile.
Entuziasmul său este molipsitor. Mărturisesc că mi-aș dori mult să reușim să dezvoltăm proiectul și la Roman, pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și nu au o legătură internet acasă. Știu că sunt multe cazuri în zonă. Apelul meu se îndreaptă pe această cale către cei care ar putea să se implice, organizativ sau afectiv, în mod concret, în acest proiect. Pentru că numai așa se poate pune în aplicare ideea generoasă, pornită dintr-o inimă de mamă să ajute alte mame în suferință. Cât mai multe mâini întinse pot construi o punte de solidaritate peste depărtări. Mulțumesc tuturor de pe acum.
Florentina Niță

Gesturi simple, de iubire, din inimă.

Annunci

Rispondi

Effettua il login con uno di questi metodi per inviare il tuo commento:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...