Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

Associazione Donne Romene in Italia – A.D.R.I.

“BUNA ZIUA, ROMANIA, oriunde te-ai afla!”

Ana Maria Tomaziu

Ana Maria Tomaziu


“Este greu sa traiesti printre straini” spunea bunica cu emotie in glas. Atunci cand te afli acasa cu ai tai, “imparti si bune si rele cu ei”. Imi amintesc deseori cuvintele ei cat si gesturile care le insoteau. Isi deschidea larg mainile, ca si cum fi vrut sa arate cat de mare este strainatatea, apoi si le strangea repede pentru a arata “acasa” ca apoi sa le duca la pieptul in care batea inima ei de femeie inteleapta.
Bunica

Bunica


Cata dreptate avea, saracuta, si mai ales cat de bine cunostea ea viata aceasta atat de schimbatoare! “Vino acasa, mama”, ii spunea ea fiului ei plecat la munca in Italia si care se usca pe zi ce trece mai mult, “ca aici se darama bordeiu’ ista fara tine, ne descurcam noi, mai un purcel, mai un vitel, buruiene in gradina sunt cu duiumu’…” Cat de dulce si imbietor este cuvantul “acasa”!
405228_114954625301084_500800787_n
484611_114955905300956_1591181353_n
Ma gandesc la parintii mei si ei de-acum batrani si bolnavi, dar mai ales atat de singuri. Se au doar unul pe celalalt si din cand in cand pisica bunicii care ii insoteste cu coada ridicata peste tot. Ma gandesc sa le trimit si lor ceva, un banut pentru a le amana un pic singuratatea. Intru la Atlassib Bari pentru a executa aceasta operatiune de transfer de bani din strainatate acasa, in Romania. Cand am intrat, am spus, din obisnuinta, “Buon giorno”, apoi cand am dat cu ochii de un tanar de vreo 25 de ani, inalt si blond si care avea semne evidente de munca ca si “muratore”, mi-am dat seama ca pot sa pronunt in cea mai frumoasa limba de pe pamant “Buna ziua”. Doamna de dupa ghiseu nu raspunde, se uita doar cu aere de superioritate. Doar ma cantareste cu privirea vreo cateva secunde. Tanarul blond imi raspunde cu un “Buna ziua” <>, intors asa doar pe jumatate si cu un umar ridicat. Il intreb “Aici se fac transferuri de bani?” Imi raspunde rastit “Da, dar trebuie sa astepti!” Apoi adauga ca pentru sine “ca doamna are treaba si astept aici de vreo 20 de minute”. Inauntru erau doar cei doi: “doamna care avea treaba de vreo 20 de minute”, tanarul blond si cu mine. Ma uit in jur: liniste totala. Doamna avea treaba in continuare fara sa dea semne ca am exista. Pe jos zace o cutie mare de carton murdara. Il intreb pe tanar daca este a lui. Imi face semn cu capul ca “nu” si apoi, vadit enervat, isi sprijina coatele pe tejgheaua ghiseului si o intreaba daca este randul lui. Doamna il priveste cu un fel de greata si apoi ii cere buletinul. Baiatul scoate dintr-un portofel nou un buletin jerpelit si-l intinde doamnei, privind-o la randu-i cu aceeasi greata. Aceasta il inhata si se uita la document pe toate partile, ca si cum s-ar fi asteptat sa descopere ceva, apoi ii cere cu o voce flegmatica codicele fiscal. Blondul, care era si inalt, se indoaie mult pentru a o putea vedea prin deschizatura mititica a ghiseului.
Baiatul: – “Da’ ce asta nu e bun, ca tot document este!”
Doamna (plictisita) – “Imi dai odata codicele ala fiscal sau nu!”
Baiatul : – “Nu-l am la mine!”
Doamna (cu aer flegmatic): – “Da’ unde-i?”
Baiatul (raspunde simplu): – “Intr-un sertar.”
Doamna (cu rautate) : – “Pun pariu ca nici nu ai un codice fiscal.”
Baiatul : – “ Vrei sa ma duc pana acasa sa ti-l aduc si sa-l vezi? Ce crezi, ca daca esti pusa aici trebuie sa faci pe destepta? Ca altii e mai prosti?”
Intervin din simpatie pentru baiat si din respect pentru corectitudine: “Pe cartea de identitate italiana nu apare codicele fiscal (CNP-ul in romaneste) si de aceea ni se cere si celalat document. Doamna nu are nici o vina in cazul de fata.” El imi raspunde mie, dar priveste chioras catre “dusmanul” din dosul ghiseului “ Da, da’ sa faca pe desteapta stie? Si altii care este prosti, nu?” Nu-i raspund nimic, fac doar un gest prin care imi manifest intelegerea pentru nemultumirile sale. Pare linistit. La un moment dat, nu stiu ce-i pretinde doamna ca blondul inalt sare ca ars “Dar am facut din astea o suta, nu mai vreau, am peste tot prin casa, carti din astea!” Nu stiu la ce se refera, dar il vad ca incepe sa completeze o hartie mare, nu inainte de a-i cere doamnei rastit un pix. “imi dai si mie un pix?” Ma uit pe marginea ghiseului, peste tot, dar nu vad nici urma de un obiect care sa scrie, asa cum sunt peste tot pe la toate ghiseele civilizate: un pix legat cu ata pentru a nu fi insusit de catre un crestin nevinovat. Baiatul completeaza foaia, bolborosind cate ceva la adresa femeii care sta ca o placinta mare cu mere pe un scaun confortabil, si care parca o durea atunci cand trebuia sa deschida gura pentru a oferi vreo informatie, ca sa nu mai vorbim de adresarea acelui zambet “profesional” care te face sa te simti bine chiar si cand “te lasa fara bani” dupa ce ai iesit de acolo.
Tanarul trebuie sa plateasca 5 euro pentru o tranzactie. Ii trimite fratiorului sau o suta de euro, imi explica el, ceva mai senin, “isi face buletin la Galati”. Ii da doamnei bani batuti, “ca nu gasesc marunti”, zice el. Functionara ii arunca banii inapoi prin deschizartura ghiseului “Ia si schimba ca n-am!” Baiatul iese trantind usa, nu inainte de a-i adresa un compliment: “vaca proasta”. Vine intr-un suflet, transpirat si enervat la culme, ca pierde timpul si il supara pe patronul care l-a angajat. “Si asta care ma pune sa fac de fiecare data cate un card din asta…” Asta am inteles-o din monologurile lui frecvente. Era si normal, doamna nu-i vorbea, nu-i raspundea, nu-l intreba, nu se uita la el, asa ca era slobod sa vorbeasca de unul singur. In sfarsit iese invitand-o pe doamna sa se duca… “pe o strada cu sens unic”. Doamna nu-i raspunde, nu-l priveste, nu-l aude.
Vine randul meu. Ma infatisez dinaintea ghiseului cu aerul unei persoane care ar vrea sa arate ca
stapaneste instrumentele colaborarii cu ghiseile publice. Incep cu un zambet deschis urmat de un “buna ziua” elaborat. Doamna nu-mi raspunde nici de data asta. Ii expun problema mea, cerandu-i informatii. Parea ca nu intelege, chiar mi-a si spus la un moment dat, intr-o limba romanesca intrerupta de un “va be’, ca nu intelege sau nu aude bine ce-i spun si ma privea aroganta de acolo de dupa ghiseul de sticla si din scaunul care o facea sa semene atat de bine cu o placinta lenesa.
“Placinta” vorbea atat de incet si la intervale atat de rare, uitandu-se tot timpul intr-un monitor ascuns bine dupa paravanul peretelul din dosul ghiseului. Din cand in cand parea ca urmarea ceva, ghidata de mausul masat usor de o mana grasa si plina de inele. Am intrebat-o daca sa vin alta data, vazand-o ca de fiecare data “imi da ignor”. Se uita, in sfarsit la mine, si ma intreaba ce vreau. II mai explic o data, usor iritata de atitudinea ei. Imi intinde o foaie, la fel ca si tanarului blond, apoi imi arata un card. Nedumerita, o intreb la ce-mi foloseste si daca va trebui sa-l cumpar sau cum trebuie sa procedez. Imi raspunde cu un ton de evident de lehamite ca “este gratis”. Ii cer mai multe informatii (la ce-mi foloseste, cum se foloseste, de ce card etc.), dar doamna imi raspunde sa scriu si sa ies mai repede si ca am “prea multe figuri pe mine”. O intreb daca am suparat-o cu ceva si de ce vorbeste urat cu clientii, dar nu catadicseste sa-mi raspunda, uitandu-se mai departe in monitor. Imi dau lacrimile, dar ii cer totusi sa-mi dea si mie un formular…..si un pix. Mi-l arunca prin usita ghiseului. Nu sunt pe faza si-l scap pe jos. Doamna face un “ttt” scurt printre dinti si continua sa priveasca in calculator. Ma uit pe formular si vad ca este vorba despre un card de fidelitate Meridiana pentru persoane fizice. Practic este vorba despre un card pentru acumulare de puncte si prin care se incheie un asa-zis contract intre persoana care face o tranzactie si Firma Meridiana. In loc sa completezi formularul clasic de pana acum, trebuie sa completezi un altul in urma caruia devii posesorul acestei carti de fidelitate Meridiana; cu alte cuvinte, “aceeasi Marie, dar cu alta palarie”. Aceasta campanie a intrat in uz de pe data de 1 martie 2012. Poate ca daca doamna ar fi explicat pe intelesul tuturor cum stau lucrurile nu ar mai fi existat nici un echivoc. Ar fi putut, de pilda, sa spuna ca aceasta este politica firmei, ca vechiul formular este inlocuit de un altul mai modern, ca nu se schimba nimic. In loc sa racnesca la mine ca este obligatoriu, ca daca nu-mi convine sa plec in alta parte, ar fi putut sa-mi dea mai multe informatii pe un ton amabil, degajat si profesional, oferind siguranta si confort clientilor de pe urma carora mananca pana la urma o paine. Imi tot repeta intruna ca trebuie sa intru in posesia cardului pentru a-mi acumula puncte. “Dar eu nu vreau puncte”, i-am zis. “La revedere”, mi-a raspuns sec. Am intrebat-o in cele din urma daca este obligatoriu sa fac puncte, iar ea, in loc sa-mi explice de fapt care era intentia firmei, imi zicea ca “da, da este obligatoriu sa faci puncte!”. “ Baiatul care tocmai a plecat spunea ca ori de cate ori vine, il “obligati sa faca puncte”, acumuland de fiecare data cate un card.
Doamna :- “Pai, da!”
Eu :- “De ce?”
Doamna :- “Pentru ca Sistemul imi arata ca nu are si daca n-are, tre’ sa-si faca. Eu lucrez cu Sistemul si daca Sistemul imi zice asa, eu trebuie sa fac ce zice el.”
Eu: – “Cine, el?”
Doamna: – “Sistemul.”
M-am suparat si am plecat cu gandul la ultima replica a tanarului blond, inainte de a iesi din scena.
Concluzie:
Pe geam nu era afisat nimic din acest regulament, inauntru, nimic, doar o functionara colerica si foarte ocupata cu calculatorul si care avea gura cusuta atunci cand trebuia sa ofere vreo informatie.
Nimic rau de zis de Firma Atlassib, ne duce si ne aduce pe toti, ne cara “traistele de rafie” de la parinti si sunt corecti si funzionali. Pacat de functionarii care le mananca banii, uitand ca sunt platiti pentru a fi disponibili si ca pana la urma daca nu am fi noi, “chinuitii plecati de acasa”, aceste doamne nu ar mai sta comod, asemenea “placintelor mari cu mere” pe scaune adanci si confortabile.
314152_114956998634180_662994084_n
Carcotasu’de serviciu,
Ana Maria Tomaziu

Annunci

Rispondi

Effettua il login con uno di questi metodi per inviare il tuo commento:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

Informazione

Questa voce è stata pubblicata il 28 gennaio 2013 da in Marturii con tag , , , , , , , , .
%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: